duminică, 7 iunie 2020

În ale mele poezii

Azi este sărbătoare și aș vrea
Să mă dezbrac în fața ta de îndoieli;
N-am să mai fac slalom 
printre bâlbâieli,
Am să scot semnele de întrebare
Din mintea-mi sclipitoare
Și-am să pun mii de linioare
Între sufletu-ți mare 
și sufletu-mi blând;
De mâine n-ai să mă 
mai vezi suspinând
Ci doar lăcrimând de fericire,
Mă voi scălda în oaza-ți de iubire
noapte și zi... Vom naviga-mpreună
Pe mări de plăceri și-oceane 
de bucurii;
Nori negri nu vor mai fi 
în ale mele poezii,
Mugurii speranțelor 
din nou vor înflori
În grădina inimii mele frumoase
Când din gura-ți dulce vor ieși
Doar vorbe calde, duioase.

Autor - Crisastemis
Din Volumul
Esența vieții * Iubirea 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu